O superbă lecție de NeuroLeadership. În ziua de 15 ianuarie 2009, la câteva minute de la decolarea de pe aeroportul LaGuardia din New York, după ce a intrat în coliziune deasupra orașului cu un stol mare de păsări la altitudinea de doar 853 de metri, comandantul zborului U.S. Airways 1549 transmitea celor 150 de pasageri și echipajului terifiantul mesaj:
Sunt căpitanul. Pregătiți-vă pentru impact!
Căpitanul Chesley Sullenberg
Cu un calm absolut, imperturbabil, comandantul aeronavei transmitea teribilul mesaj prin cuvinte simple și concrete care pot fi înțelese foarte ușor de către creierul primar responsabil cu supraviețuirea omului un mesaj fără echivoc, capabil să genereze imediat decizie din partea pasagerilor, astfel încât aceștia să nu fie luați prin surprindere.
Imediat după anunțul căpitanului, însoțitoarele de zbor pun în aplicare procedura repetitivă pentru impact: ”Brace! Brace! Brace! – Head down! – Stay down! (Pregătește-te! Pregătește-te! Pregătește-te! – Capul jos! – Stai jos!)”.
155 de creiere aflate în avion au avut din acel moment reacția comună pe care orice alt creier de pe planetă ar avea-o conștientizând în mod real pericolul morții.
Ce legătură au toate acestea cu NeuroLeadership-ul?
Desigur, te poți întreba ce legătură are asta cu tine, cu strategiile de conducere din business sau cu viața ta cotidiană?
Cine este acest om? Ce știa el? De unde a învățat tot ce știa? Deciziile lui au fost bazate pe instinct sau antrenament? A fost vorba de abilități sau de noroc? Și-a cultivat cumva talentele de-a lungul timpului, a avut o viziune și o strategie de conducere?
Dacă vei avea curiozitatea și răbdarea de a parcurge și aprofunda acest material vei găsi cu siguranță răspunsurile la toate aceste întrebări.
Less is more! (Mai puțin înseamnă mai mult!)
În fața morții violente toți oamenii se comportă la fel. Nu mai contează dacă ești alb, negru sau galben, dacă ești bogat sau sărac, credincios sau ateu, inteligent sau nu. În astfel de momente comportamentul natural și inconștient al omului este același.
În condiții critice, de viață și de moarte, mintea omului limitează drastic cantitatea de informații cu care are de-a face. Sunetul, memoria, înțelegerea contextului social mai larg sunt sacrificate în favoarea unei conștientizări mai acute a pericolului iminent.
Creierul primar (denumit și vechi sau reptilian) preia instantaneu (în câteva milisecunde) comanda întregului corp. Inconștientul necesar supraviețuirii înlocuiește rațiunea.
Extremitățile se albesc (fața, mâinile) pentru că creierul primar retrage cantități mari de sânge din corp și le direcționează către organele vitale (inimă, plămâni, etc.) și către masa musculară pentru a o întări și pregăti pentru impact.
El întărește mușchii realizând în acest fel ”platoșa” sau ”armura” necesară pentru limitarea sângerării în cazul unei răni și supraviețuirii în urma impactului.
Coliziunea cu stolul de păsări fusese rapidă și cu consecințe fără precedent asupra aeronavei. Era o situație inedită în toată istoria aviației moderne.
Rămas fără propulsie (ambele motoare fiind distruse în coliziune), la o altitudine foarte joasă de doar 853 de metri, deasupra unuia dintre cele mai populate orașe din lume și având în grijă 150 de suflete, comandantul aeronavei trebuia să ia rapid decizii de viață și de moarte.
De modul său de gândire, de felul în care putea echilibra emoția și rațiunea și de deciziile sale depindea acum totul. Totul trebuia făcut la modul cel mai simplu, cel mai rapid și desigur concret.
Mayday! Mayday! Mayday! Aici Cactus 1549!
”Am lovit păsări. Am pierdut propulsia în ambele motoare. Ne întoarcem spre LaGuardia”. Sunt primele cuvinte adresate controlorului de trafic din turnul de control de către comandantul aeronavei după conștientizarea consecințelor rezultate în urma coliziunii cu stolul de păsări.
Controlorul oprește plecările și sosirile celorlalte aeronave și menține pista 1-3 liberă pentru aeronava avariată anunțând că are o întoarcere de urgență.
Îl întreabă pe comandant dacă încearcă să aterizeze pe pista 1-3 însă primește imediat un răspuns șocant: ”Nu putem. Am putea să ajungem în râul Hudson!”.
Comandantul realiza că o întoarcere fără propulsie în motoare ar fi dus la pierderea altitudinii și prăbușirea iminentă.
Comandantul întreabă imediat despre o a doua opțiune, aeroportul Teterboro aflat la 11 km în dreapta.
În timp ce controlorul de trafic obținea în câteva secunde o pistă liberă pe Teterboro contactul radio se întrerupe. Este momentul în care comandantul Chesley Sullenberg face deja către pasageri și echipaj celebrul anunț: This is the captain! Brace for impact!
Decizia fusese luată. Controlorul îi oferă coordonatele de aterizare pe pista din Teterboro însă primește un răspus calm și scurt: ”Nu putem ajunge! O să cădem în Hudson!”
Controlorul de trafic rămâne înmărmurit. La doar câteva secunde se pierde și contactul radar cu aeronava avariată.
Analizând opțiunile, comandantul aeronavei a înțeles imediat că întoarcerea pe aeroportul LaGuardia nu este posibilă și nici aterizarea pe Teterboro nu mai reprezenta o alternativă. Iar zgârie-norii orașului New York păreau din ce în ce mai amenințători.
Dar avea în fața lui râul Hudson. Iar dacă decizia mai întârzia mult risca să se zdrobească de uriașul pod George Washington.
”Lumea nu supraviețuiește după aterizări pe apă, Henry!”
Sunt cuvintele spuse cu multă tristețe de către controlorul de trafic supervisor-ului său. Într-adevăr amerizările sau aterizărările forțate pe apă au fost adevărate dezastre de-a lungul întregii istorii aeriene.
Pilotul și-a dat repede seama că nu exista posibilitatea aterizării în siguranță pe nici unul dintre cele două aeroporturi. Cu opțiuni extrem de limitate, singurul loc de aterizare pe care l-a luat în calcul a fost râul Hudson.
În acest moment se produce imposibilul. Aeronava aterizează pe râul Hudson fără să se dezintegreze. Calitățile de excepție ale acestui pilot, incredibila sa îndemânare și calmul cu care a acționat precum și încrederea în sine a pilotului fac ca aeronava să aterizeze forțat pe apă ca și cum ar fi aterizat în condiții de siguranță pe orice aeroport.
Imediat ce aeronava s-a oprit pe apă căpitanul iese din cabină și ordonă echipajului și pasagerilor calm, fără panică, folosind simplitatea mesajelor printr-un singur cuvânt: ”Evacuarea”.
Căpitanul Sullenberg știe că lucrurile nu s-au terminat încă. E totuși o zi de iarnă. Cu o temperatură de 2 grade C și -20 grade C în vânt, pasagerii supraviețuitori au puține minute de viață la dispoziție. Îi îndrumă pe pasageri să iasă pe aripile avionului și împreună cu echipajul aplică procedurile de aterizare pe apă, scot bărcile de salvare și vestele. După ce se asigură că nu mai este nimeni în avionul care începea să ia apă părăsește ultimul aeronava.
Întrebat ulterior despre cum a reușit excepționala sa realizare căpitanul Sullenberg a răspuns simplu cu o modestie extraordinară: ” Asta fac piloții – aterizează și protejează pasagerii! ”.
Printr-o mobilizare exemplară, de excepție, toate ambarcațiunile de pe râul Hudson aflate în apropierea dezastrului intervin rapid pentru recuperarea și salvarea pasagerilor supraviețuitori.
O sigură problemă îl mai frământa pe pilot: câți oameni au fost recuperați și sunt în siguranță din cei 155 ? Și iată că se confirmă și această cifră: 155 de pasageri și membrii ai echipajului au supraviețuit! Incredibil!
”Dacă aș fi pierdut un singur pasager aș fi considerat că a fost un eșec!” spune pilotul celor care au făcut numărătoarea pasagerilor.
Pentru pasageri și însoțitorii de zbor coșmarul acestui dezastru luase sfârșit. Erau în siguranță, câțiva cu răni ușoare care nu puneau în pericol viața fiind duși la spital pentru îngrijiri.
Pentru comandantul aeronavei, căpitanul Chesley Sullenberg și co-pilotul Jeff Skiles, coșmarul abia începea.
Coșmarul avea și un nume: comisia de investigare din NTSB-Biroul Național pentru Siguranța Transporturilor.
Mașină versus om
Cu toate că publicul american și mass-media lăudau incredibila îndemânare a pilotului și viețile salvate, comisia de investigare i-a reținut pe pilot și co-pilot în New York, suspendându-i și punându-i la dispoziție până la finalizarea investigației.
Sub ipoteza că pilotul a refuzat să se întoarcă pe unul dintre cele două aeroporturi deși se considera că putea face acest lucru, comisia dorea să demonstreze că Chesley Sullenberger, prin decizia sa de a ateriza forțat pe râul Hudson, a pus în pericol viețile a 150 de pasageri chiar dacă în incident nimeni nu și-a pierdut viața.
Iar pentru pilotul Sullenberger însemna sfârșitul: încheierea unei cariere de excepție și concedierea fără nici un fel de pensie. Lucru cu care pilotul nu putea fi de acord.
Ceea ce urmează în continuare frizează deja absurdul situației. Iar acest absurd este bine scos în evidență de conflictul dintre tehnologie și lipsa factorul uman.
Încă de la primele discuții abordarea comisiei de investigație se dovedește a fi din start eronată. În timp ce membrii comisiei vorbesc despre o ”prăbușire în râul Hudson” pilotul precizează foarte clar și concis că nu este vorba despre o prăbușire ci despre ”o aterizare forțată pe apă”. ”Știam ce încercam să facem!” argumentează pilotul.
Întrebat cum a calculat parametrii pentru a decide dacă întoarcerea pe aeroportul LaGuardia era sau nu posibilă, căpitanul Sullenberger oferă un răspuns sincer care îi șochează pe investigatori: ”Nu a fost timp de calcule. A trebuit să mă bizui pe experiența de a calcula altitudinea și viteza după mii de zboruri în 40 de ani. Am estimat din ochi. Cea mai bună șansă a pasagerilor era pe râu. Și pun pariu pe viața mea. De fapt am și făcut-o!”.
Este anunțat de faptul că algoritmii de întoarcere pe aeroport vor fi rulați pe computere care vor genera simulări cu parametrii exacți pentru a se constata dacă întoarcerea pe aeroportul La Guardia se putea face în condiții de siguranță.
Deși pilotul solicită să supravegheze aceste simulări computerizate este refuzat spunândui-se că nu este posibil.
Computerele dau însă verdictul: decizia pilotului a fost eronată. Atât întoarcerea pe LaGuardia cât și pe Teterboro erau opțiuni viabile. Pilotul pusese în pericol viețile pasagerilor.
Totuși căpitanul Sullenberger nu este de acord. Simțea că lipsea ceva. Era vorba despre sincronizare și despre factorul uman. Știa că se sincronizase perfect în situația de criză și acționase lucid și rațional.
De aceea, cere comisiei ca simulările să fie făcute de către constructorul francez Airbus, care să folosească și echipaje umane și să le transmită în direct prin satelit la următoarea audiere în comisie care era publică.
Airbus acceptă să facă aceste simulări cu echipaje umane.
”Căutați o eroare umană. Atunci faceți-le umane!”
Și iată-ne în sala de audieri în ziua în care comisia va face publice rezultatele investigației. Sute de persoane sunt prezente în sală: piloți, presă, televiziune.
Se încarcă legătura pe monitoare cu echipajele din Franța pentru realizarea simulărilor cu echipaj uman.
Prima simulare: LaGuardia. Echipajul francez reușește întoarcerea și aterizarea în condiții de siguranță pe aeroportul LaGuardia.
A doua simulare: Teterboro. Și celălalt echipaj francez aterizează în siguranță pe aeroport.
Șeful comisiei spune: ”Să se consemneze că simulările piloților și cele de pe computere au același rezultat.” Foarte siguri pe ei membrii comisiei spun în fața întregului public legat de simulările cu echipaje umane: ” Doar mimăm practic ceea ce computerele ne-au spus deja!”
În acest moment pilotul Sullenberg intervine foarte calm și sigur pe el jucând asul de aur din mânecă. Spune că toată lumea a auzit de simulările de pe computer și acum au văzut și simulările reale cu echipaj uman. Însă nu poate să creadă că în calcul nu a fost luat în considerare și factorul uman.
Continuă spunând că ”Piloții aceștia nu s-au purtat ca niște oameni care trec prin asta pentru prima dată. Ei au acționat la fel ca și computerele întorcându-se imediat după incident la aeroport ca și cum știau ce au de făcut, de parcă fuseseră deja avertizați anterior.”
Iată ce spune în continuare pilotul înmărmurind toată audiența:
”Nu ne-a avertizat nimeni. Nimeni n-a spus : o să pierdeți ambele motoare la o altitudine mai mică decât orice alt avion. Dar stați calmi. Faceți doar o întoarcere spre LaGuardia ca și cum v-ați întoarce înapoi după lapte.”
”Nimeni nu s-a pregătit niciodată pentru un astfel de incident. Nimeni.” Pilotul Chesley Sullenberger sesizase în simulările cu echipaj uman manevre ciudate. Într-adevăr, nimeni nu se antrenase în toată lumea pentru o astfel de situație ieșită din comun.
De aceea solicită comisiei să spună public de câte ori au repetat piloții francezi manevra de aterizare care a ieșit atât de bine pe aeroportul Teterboro?
Răspunsul este de-a dreptul halucinant șocându-i pe cei prezenți. Piloții francezi din simulări încercaseră manevra de 17 (șaptesprezece) ori.
Sullenberg continuă: ” Nu ați acordat deloc timp analizării sau luării de decizii. În aceste simulări ați exclus tot ce e uman într-o cabină. Căutați o eroare umană? Atunci faceți-le umane!”
Pilotul cere să se acorde în simulare un timp și pentru luarea deciziilor. Comisia ia legătura în Franța pentru repetarea simulărilor și anunță că va fi acordat un timp de 35 de secunde pentru decizii până la începerea manevrelor de aterizare.
Șocat, co-pilotul Jeff Skiles îi spune pilotului: ”35 de secunde? Nu e suficient!” Răspunsul pilotului este foarte calm și sigur: ”Noi am avut doar 208 secunde în total așa că am să accept!”
Așa că se încarcă din nou legătura în Franța la Airbus pentru reluarea simulărilor cu o întârziere de 35 de secunde ca timp de reacție.
Rezultatele îngrozesc audiența din sală. Ambele echipaje se prăbușesc. Unul în apropierea aeroportului LaGuardia iar celălalt peste o clădire de locuințe din apropierea aeroportului Teterboro.
După aceste simulări pilotul Chesley Sullenberger, în fața comisiei iritate și rușinate în același timp, întreabă cu modestie: ”Mai are cineva nevoie să vadă și alte simulări?”. Toți membrii comisiei lasă capul în jos plini de rușine și fără argumente.
NeuroLeadership poate fi asociat într-adevăr cu miracole în ceea ce facem!
Cum a reușit căpitanul Sullenberger? Simplu. Avea toate elementele reprezentative ale unei cariere de succes: pasiune profundă, calitate de nivel înalt, abilități, educație continuă și deplin angajament față de profesia sa.
El a studiat continuu mentalitatea umană și provocările potențiale. A studiat și înțeles comportamentele umane, modurile în care s-au comportat în cabină în situații de criză echipajele de pe aeronave. A înțeles de asemenea rolul conducătorului în situații critice, când emoțiile fricii întunecă rațiunea și pare că nu mai există soluții.
Prin comunicarea simplă dar eficientă a obținut reacțiile necesare fără să declanșeze panică dar și timpul optim care i-a permis să se concentreze cu atenție asupra celei mai bune soluții.
Siguranța cu care a acționat punând avionul exact într-un unghi optim de aterizare astfel încât să nu se dezintegreze a arătat că acest pilot a fost 100% prezent în rezolvarea crizei.
De alftel, așa cum a declarat ulterior într-una din emisiunile la care era invitat nu se gândise nici o clipă în acele momente la o catastrofă spunând: ”Am fost tot timpul sigur că pot să o fac!”
A pus în aplicare imediat, pentru a rezolva cu succes problema, toate abilitățile necesare unui lider din actuala eră cognitivă a secolului nostru:
- Gândirea Critică (Critical Thinking)
- Rezolvarea Problemelor Complexe ( Complex Problem Solving)
- Managementul Oamenilor (People Management)
- Flexibilitate Cognitivă (Cognitive Flexibility)
- Judecată și Luarea Deciziilor (Judgment and Decision Making)
- Managementul Timpului (Time Management)
- Comunicare Eficientă (Efficient Communication)
- Echilibru între Emoție și Rațiune (Balance Between Emotion and Reason.
Incredibilul caz a fost mediatizat în întreaga lume, pilotul fiind declarat erou în America. Tragedia a fost ecranizată în 2015 în filmul ”Sully-Miracolul de pe râul Hudson” în interpretarea strălucitului actor american Tom Hanks. ( click here for trailer)